Scurt istoric

Când vorbim de istoria orașului nostru, datele confirmate de documente ne duc mult prea departe în timp… Poate spre secolul al IV-lea, când în râul Buzău a fost martirizat Sf. Sava de la Buzău (Gotul), la 12 aprilie 372, întrucât propovăduia în aceste ținuturi religia creștină. (documentul ”Pătimirea Sfântului Sava”, redactat în anul 376, se păstrează în copii la Biblioteca Vaticanului și la Biblioteca ”San Marco” din Veneția) Documentele amintesc și despre existența unui ”polis” (oraș) aflat la ”întâlnirea dealului cu câmpia”. Nu întâmplător, orașul Buzău păstrează această dată (376) ca an de mențiune documentară. (A fost ridicat, în acest sens, Obeliscul din Parcul Crâng).

Cunoscut ca târg, la intersecția intereselor negustorilor locali, dar și ale celor moldoveni sau transilvăneni, Buzăul se dezvoltă și devine parte componentă a acestei părți de țară, numită vremelnic Valahia, Muntenia sau Țara Românească.

Există numeroase documente istorice semnate de domnitori ai Țării Românești care pomenesc de Buzău (după numele râului Mousaios, ulterior Buzău). Apariția Episcopiei Buzăului (Radu cel Mare, 1500) a ridicat mult prestigiul acestei așezări din punct de vedere cultural, economic și social.

Dovada că Buzăul a fost un târg plin de viață, care a dus și la dezvoltarea sa ulterioară (ne dăm seama doar văzând vechile clădiri care sunt în zona centrală, multe ale negustorilor locali, dar și ale altora stabiliți aici, mulți de alte origini etnice), este și denumirea locurilor unde va apărea școala noastră. Am constatat că românii au pus multă înțelepciune în cuvintele limbii lor! Astfel, denumirea cartierului Obor ne confirmă ce se afla aici înainte: târg de animale, de cereale, de materiale de construcții și câte altele, necesare atât nevoilor locuitorilor, dar și creșterii animalelor. Și denumirea străzii pe care se află școala noastră este sugestivă:”Chiristigii”. Din informațiile pe care le avem de la contemporanii anilor 50-60, aici se făcea troc între oamenii de la munte – care dădeau cherestea, produse din lemn sau vite celor din zona câmpului, pentru a primi cereale (grâu, porumb și alte produse ale câmpului).

Dacă privim pe vechile hărți sau schițe din acele vremuri, constatăm că această parte a orașului era aproape nelocuită (cu excepția câtorva case de grădinari). Din informațiile oamenilor vremii, am aflat că, pe actualul așezământ al cartierului Obor, a fost Drăgaica, târgul străvechi al Buzăului, iar în apropiere se afla și restaurantul “Preșcoianu”, apreciat de lucrătorii din zonă și unde se tranzacționau afacerile.

Întorcându-ne la vremurile mai apropiate de noi, târgul de odinioară a devenit unul dintre cele mai populate orașe ale țării. Astfel, dacă în anii ‘60, populația orașului era în jurul a 50.000 de locuitori, prin apariția fabricilor și uzinelor din jurul Buzăului are loc o mare mobilitate a populației rurale spre oraș, încât, în anii ‘90, constatăm o triplare a numărului de locuitori (după unele date, populația orașului Buzău ar fi ajuns în jurul cifrei de 150.000 de locuitori). Această afluență a populației a determinat construirea unor cartiere de locuințe (blocuri) precum Obor, Micro XII, Micro XIV, Unirii Sud, Micro III, Broșteni, Bazar, Dorobanți I, Dorobanți II, Unirii Nord și apoi, ulterior, a altora.

Apariția acestor cartiere a necesitat însă și construirea unor noi școli în care să învețe generațiile de copii, tot mai numeroase. Iată condițiile care impuneau construirea unei școli în zona de N-V a orașului, în proximitatea unor cartiere din această zonă.

Istoria școlii noastre începe prin Adresa din 10 aprilie 1964, când Secțiunea Regională de Învățământ Ploiești dispune întocmirea documentației necesare înființării unei instituții școlare cu 16 săli de clasă, care urma să fie amplasată în partea de nord a orașului, în apropierea cartierului de locuințe Chimica. Anterior fusese întocmită o altă adresă, prin care se cereau numai 8 săli de clasă - în aceeași zonă a orașului, dar care nu ar fi satisfăcut, într-un viitor apropiat (1970), cerințele de școlarizare. Prin urmare oficialitățile recomandă aprobarea primei adrese. Noua școală trebuia să absoarbă o parte dintre elevii altor instituții școlare (Școlile Nr. 3, Nr.4 și Nr. 5) . Prin această construcție se optimiza procesul de învățământ pentru aceste școli - care aveau un număr prea mare de elevi, putându-se realiza un program mai bun, prin decongestionarea lor.

Noua școală a fost amplasată în partea de nord-est a orașului, în apropierea cartierului de locuințe Chimica, pe strada Chiristigii, având ca vecini: la nord-terenul cu depozite de materiale pentru CRC, la sud - terenul proprietate a Școlii de Cooperație, la vest - Stațiunea experimentală legumicolă, iar la est-strada Chiristigii și, în parte, proprietăți particulare: Răscrăcea I., Voiculaș N., Botezatu V., Petrescu N. și Tibor N.

Amplasarea școlii s-a făcut cu fațada principală spre strada Chiristigii, având orientarea claselor pe direcția sud-est, la distanță de 40 de metri de axul străzii. Intrarea principală a fost amenajată direct din strada Chiristigii spre clădire, printr-o alee de 3 m lățime, din dale de beton. Pentru a evita intrarea și ieșirea elevilor de la orele de curs în stradă, aglomerând traficul, a fost făcut un drum, în incinta școlii, care deservea atât accesul ocazional al autovehiculelor, cât și al elevilor.

Pe terenul aferent școlii a fost prevăzută și amplasarea unei săli de sport care să asigure efectuarea orelor de educație fizică în condiții optime. Pentru exercițiile de gimnastică și activitate sportivă au fost puse la dispoziția copiilor curtea de joc și terenul de sport.

Poziționarea acestei școli, în apropierea cartierului de locuințe Chimica/Obor, a avut la bază și criteriul oportunității racordării școlii la rețelele de utilități: alimentarea cu apă, canalizare, rețeaua electrică și încălzire.

Școala s-a construit în perioada 1964-1965 și a fost dată în folosință odată cu începerea anului școlar 1965-1966. Noua clădire avea în dotare următoarele încăperi:

16 săli de clasă;
2 laboratoare, de matematică-fizică și de chimie-biologie;
depozite pentru pregătirea materialelor didactice utilizate în laboratoare;
cameră pentru pionieri;
bibliotecă;
cabinet medical și cabinet stomatologic;
cabinet cu material didactic;
secretariat, contabilitate;
cancelarie;
cabinet director;
camera de sindicat;
2 ateliere cu depozite;
grupuri sanitare.

Toate aceste încăperi sunt desfășurate pe trei niveluri, parter și două etaje, înglobând o suprafață construită de 672.85 mp. Acest proiect a fost realizat pentru a deservi un număr de 640 de elevi, într-o singură serie - ca program școlar. Numărul elevilor, crescând din ce în ce mai mult, determină întocmirea unei noi adrese, în anul 1969, prin care se solicita construirea celui de-al doilea local, compus din: 19 săli de clasă, 3 laboratoare, 3 anexe de laborator, 5 săli pentru cercuri educative, 1 cancelarie, 2 cabinete medicale, 1 atelier pentru băieți, 6 holuri, 2 scări si 6 grupuri sanitare.

În perioada anilor 1972-1978, în cea de-a doua clădire a funcţionat Liceul Industrial Nr.3, iar din 1976, Școala cu clasele I-VIII Nr. 11 s-a extins, în ambele localuri, cu 42 de săli de clasă. Începând cu anul 1998-1999, ea a asimilat și Școala Nr. 4, mărindu-și aria de cuprindere și în N-V municipiului, până la fosta IPMP (actualmente ROMCARBON Buzău).

În anul 1987 s-a construit o clădire destinată pregătirii sportive a elevilor, pe o suprafață de 364 de mp. Aceasta este alcătuită din: o sală de sport având dimensiunea de 23.35 m x 11.35 m, un vestiar pentru fete și unul pentru băieți, grupuri sanitare și dușuri pentru elevi, birouri, grupuri sanitare și dușuri pentru profesori. Înălțimea interioară a sălii este de 6 metri.

Prima generație de cadre didactice care au pus piatra de temelie a acestei școli, sub îndrumarea domnului director Dumitru Petre, am regăsit-o pe paginile îngălbenite de vreme ale bătrânelor registre. Sunt nume care ascund chipuri de mult uitate, unele trecute la cele veșnice, dar toate rămase în memoria afectivă a generațiilor următoare.

Dintotdeauna am învățat copiii că patria începe în casa părintească, în școală, în localitatea natală. Nicolae Iorga afirma că ”fiecare loc de pământ, fiecare lucru are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi și trebuie să ai un dram de iubire ca s-o înțelegi”. O societate fără școală este ca un cer fără stele, fără de păsări și fără de culoare… Școala este mai mult decât o instituție, este un templu cu profesori - dascăli, loc binecuvântat prin menirea sa plină de noblețe și generozitate. În școală, semințele științei și ale umanității sunt puse la germinat și fac rod după rod. Aceasta a fost credința care a condus generații de elevi și profesori de-a lungul celor cincizeci de ani și a rămas și crezul nostru, al celor de azi.